Băncile locale sunt prinse pe picior greșit de tensiunile care macină pieţele financiare, după ce au mizat prea mult pe finanţările furnizate de băncile-mamă și au ajuns la dezechilibre mari între creditele acordate și depozitele atrase de la clientelă.

Cele mai mari 14 bănci locale după activele deţinute, care au împreună peste 86% din piaţă, au dat credite cu o valoare cumulată de circa 213 miliarde de lei (50 mld. euro) și au atras de la clienţi depozite de numai 167 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un raport credite/depozite de 127%.

"Unele bănci au ca singură sursă de finanţare economiile clienţilor și din acest motiv au o politică de dobânzi mai agresivă. Altele au acces nerestricţionat la piaţa inter­bancară sau la finanţarea de la băncile-ma­mă și de aceea politicile variază foarte mult de la o bancă la alta", comentează Radu Crăciun, directorul de investiţii al Eureko.

Un raport puternic dezechilibrat între credite și depozite înregistrează și băncile elene, Alpha Bank și Banca Românească având portofolii de credite a căror valoare repre­zintă 269% și respectiv 257% din de­po­zitele atrase. Datele în cazul acestora sunt preluate din raportările băncilor-mamă de la Atena, astfel că soldul creditelor inclu­de și finanţările acordate de companiile afilia­te de leasing sau de credite de consum.

Majoritatea băncilor analizate înregis­trează raporturi credite/depozite suprauni­tare, cu excepţia Băncii Transilvania (78%), CEC Bank (64%), ING Bank (66%) și RBS Bank (66%). ING, de exemplu, are un raport subunitar, cu toate că operează ca sucursală a grupului olandez cu același nume și în acest context ar fi mai explicabil să depindă de finanţarea de la banca-mamă.

Cele mai mari două bănci locale, BCR și BRD, aveau la jumătatea acestui an rapor­turi credite/depozite de 129% și respectiv 111%. Bancpost, controlată de grupul elen EFG Eurobank, avea un raport cre­dite/depozite de 180%, iar UniCredit ?iriac Bank de 160%.

Băncile care au dezechilibre foarte mari între creditele acordate și depozitele atrase s-au bazat pe liniile de finanţare de la băncile-mamă, dar care devin incerte într-o perioadă marcată de turbulenţe majore pe pieţele internaţionale.

"Există fără îndoială un risc pentru aceste bănci, iar o eventuală reducere a expunerilor băncilor străine va duce la reducerea posibilităţilor de creditare, mai ales în valută, și la creșterea dobânzilor. Există însă și o parte pozitivă în sensul că se reechilibrează raportul credite-depozite", apreciază analistul financiar Aurelian Dochia.

Abia după apariţia crizei financiare, la sfârșitul anului 2008, băncile locale au început să mizeze mai mult pe resursele atrase de la clienţi, dar oferta clienţilor a fost limitată, în condiţiile în care veniturile erau în scădere. Bancherii au reușit să atragă mai multe depozite în 2009, când au urcat dobânzile la lei până la 17-18% pe an.

Competiţia pe atragerea de depozite s-a in­tensificat și în contextul în care multe gru­puri străine au trasat directive clare subsidia­re­lor locale să-și diversifice sursele de fi­nan­ţa­re. De exemplu, băncile cu acţiona­riat elen au avut constant dobânzi pasive pes­te me­dia pie­ţei în ultimii ani în încercarea de a-și re­duce dependenţa de finanţarea de la Atena.

Pe măsură ce dobânzile au scăzut, în 2010 și 2011, ritmul de economisire s-a dimi­nuat. Astfel, în luna august depozitele în lei au crescut cu numai 0,8% faţă de luna ante­rioară, până la 117 milioane de lei, în timp ce economiile în valută au scăzut cu 0,2% și au ajuns la echivalentul a 60,6 milioane de lei.

"Venitul disponibil a fost în scădere și nu e de mirare că activitatea de economisire a încetinit. Clienţii a trebuit chiar să consume din economiile făcute anterior", spune Crăciun.

Băncile au preferat să se finanţeze de afară în condiţiile în care cererea de credite a fost preponderent în valută. Astfel, băncile care nu au avut în spate un grup străin puternic și s-au finanţat în lei de pe piaţa locală au plasat în credite mai puţin de 80% din depozitele atrase.

"Băncile locale ar putea să fie cele care să rupă rândurile și să meargă în direcţia creditării în lei. Ar avea sens să aibă preţuri sub piaţă pentru a vinde mai multe credite în lei. Nu au de ce să se cramponeze de dobânzi mari pentru că trebuie să ruleze banii respectivi fără să-și asume riscul valutar", consideră Crăciun.

Totuși, băncile străine nu și-au redus semnificativ expunerea pe România în perioada crizei în condiţiile în care marile grupuri financiare europene au încheiat în primăvara lui 2009 un acord cu Fondul Monetar Internaţional și Comisia Europeană prin care se obligau să-și menţină expunerea locală. Ar putea fi un asemenea acord soluţia în acest moment.

"Evident că interesul României este să evite reducerea bruscă a expunerilor și un acord cu băncile străine ar foarte util. Întrebarea este însă în ce măsură acest acord este și posibil deoarece presiunea la care băncile sunt supuse în acest moment le face reticente să-și ia orice fel de angajament", crede Aurelian Dochia.